De-aia Mai | Beau Cateodata

Pe măsură ce fundul paharului se apropia, lumea devenea mai rotundă, marginile tăioase ale problemelor se toceau. Nu mai era managerul stresat, tatăl absent sau soțul prea obosit. Era doar un om care își recâștiga dreptul la liniște.

„De-aia mai beau câteodată,” își spunea el în gând, în timp ce dopul de plută părăsea gâtul sticlei cu un sunet sec, aproape ca o eliberare. De-aia mai beau cateodata

Acum, la cincizeci de ani, Andrei înțelegea perfect. Paharul din fața lui nu era o fugă, ci o ancoră. Îl ajuta să ignore notificările telefonului care vibra pe noptieră și să se concentreze pe gustul de mure sălbatice și pe amintirea unei veri de demult, când singura lui grijă era cât de rece e apa gârlei. Pe măsură ce fundul paharului se apropia, lumea